Eliza Yokina

 

 

Eliza Yokina este nascuta in Vidin, Bulgaria, un oraș pitoresc istoric situat pe malul Dunarii. Absolvă Gimnaziul Matematic, intensiv engleza cu profil biologie, dar încă din timpul școlii este atrasă de desen și arta și în timpul liceului Eliza face pregătire pentru pictura și arte plastice. Ulterior decide sa faca arhitectura și printr-o bursa de studii oferită de statul român ajunge în Craiova unde face un an de limba romana la Facultatea de Litere a Universității, iar apoi timp de 6 ani urmează Facultatea de Arhitectura din cadrul UAUIM București, unde pe parcurs primește câteva distincții precum bursa Soros, Dinu Patriciu și bursă  Petre Ciuta. Alături de alți colegi participa la workshop-uri și  organizează expoziții cu intervenții artistice.

În primii ani după absolvire Eliza Yokina rămâne la universitate ca preparator pentru facultatea de interior secția produs de design, însă după scurt timp prefera să se dedice proiectării.

În anii de facultate și după absolvire lucrează la cateva birouri de arhitectura: PZP, DSBA, REact Now, Zip Studio si Urbancult, iar în 2006 împreuna cu Arh. Adrian Soare formează biroul Soare&Yokina Arhitecti Asociați (SYAA) și împreună câștigă  premii si distincții la Anualei de arhitectură Bucuresti si la concursuri de profil. Până în 2016 SYAA devine unul dintre tinerele birouri de arhitectura cu lucrări publicate atât în presa națională cât și internațional. În 2017 Eliza decide să se alăture partenerilor ei în formarea lui Cumulus Architecture - un birou rezultat din fuziunea a trei birouri de arhitectura cu abordări și expertize diferite cu scopul de a crea premise de creștere și abordare a profesiei și a pieței într-un mod integrat. Cumulus și-a afirmat și consolidat poziția pe piața de proiectare în România și astăzi este unul dintre birourile de referinta care participa activ la configurarea mediului construit. 

În 2012 împreuna cu încă 5 arhitecte participa la fondarea asociației De-a Arhitectura care aduce educația și valorile mediului construit printre tineri și publicului larg, proiect imbratisat atat de societate cat si de breaslă. În scurt timp în 2014 programul educational dezvoltat de asociație este aprobat cu Ordin de ministru că programa școlară opțională și de atunci poate fi predat peste tot în țara. Programul devine și proiect strategic al Ordinului Arhitectilor din Romania.

Din 2024 este membru fondator al Asociației Române de Design si Inovatie (ARDI).

Cu o personalitate creativă, dar cu un ochi ascuțit pentru detalii, Eliza este atrasă de reinterpretarea sensibilă a arhitecturii și de povestea din spatele acesteia. Pentru ea, proiectele și organizațiile aduc posibilitatea de a lucra cât mai bine, de a-și aduce contribuția la orice scara în mediul construit ca parte a naturii. Arhitectura și designul  și mai recent si arta oferă Elizei  un spațiu de manifestare în care își poate explora mai bine viziunea despre modul în care ne raportăm la viața.

Fiind o artistă mereu fidelă naturii ei interioare, Eliza are o stransa legatura cu arta și designul de obiecte si in general cauta proiecte care traversează limite si exploreaza zone noi de expresie, oferindu-i posibilitatea de a cauta propria sa identitate sau lipsa ei. Proiectele recente explorează direcții precum intervenții in natura, arta, design de obiect, proiecte culturale, proiecte educative, amenajări și design interior, arhitectura rezidentiala si hoteliera.

Numeroase proiecte ale echipelor  conduse de ea au fost distinse cu premii de a lungul anilor atât la anuale și bienale de arhitectura cat si la concursuri de soluții sau premii de profil. Iar în ultima perioada Eliza este frecvent prezenta la eveniment cu speaker și membru în juriile profesionale organizate în breaslă contribuind cu o  abordare critică și inspirațională în comunitatea creativa din București și țara.